Consiliul Județean Bihor cumpără echipamente de protecție și dezinfectanți pentru DGASPC și spitalele din subordine

Foto: digi24.ro

Consiliul Județean Bihor a lansat licitația pentru achiziția unor echipamente de protecție și substanțe dezinfectante pentru creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19.

Produsele sunt destinate următoarelor trei instituții din subordinea Consiliului Județețan Bihor: (1) Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bihor, (2) Unitatea de Asistență Medico-Socială de Psihiatrie Nucet și (3) Unitatea de Asistență Medico-Socială Popești.

Licitația se desfășoară pe loturi, fiecare reprezentând un anumit tip de produs. Vor fi achiziționate următoarele echipamente de protecție și substanțe dezinfectante: măști de protecție 3 pliuri, măști FFP2, mănuși de protecție de unică folosință, viziere de protecție, halate de protecție de unică folosință, protecție încălțăminte, ochelari de protecție, capeline cu elastic de unică folosință, combinezoane protecție de unică folosință, rolă hârtie industrială, dispencer/dozator automat dezinfectant, dezinfectant suprafețe virucid/bactericid, dezinfectant mâini virucid/bactericid, clorom pastile.

Termenul pentru depunerea ofertelor este 20 iulie, ora 15:00. Valoarea totală estimată a achiziției se ridică la 6.534.829,91 lei, fără TVA. Finanțarea este asigurată din fonduri europene și este 100% nerambursabilă.

În această perioadă, au fost aprobate în jur de 1.600 de proiecte similare la nivelul întregii țări. Spitalele necesită astfel de echipamente de protecție și substanțe dezinfectante în permanență.

Proiectul ,,Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în instituțiile din subordinea Consiliului Județean Bihor” se derulează în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, 2014 – 2020, Componenta 1: ,,REACT EU – Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19”, Axa prioritară ,,Protejarea sănătății populației în contextul crizei sanitare cauzate de COVID-19, creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie, cu finanțare din REACT-EU”, Operațiunea ,,Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 si al consecințelor sale sociale”.

Distribuie informația
Alte știri