Consiliul Județean Bihor va putea achiziționa Palatul Rimanoczy. Comunicat

În cadrul ședinței din data de 23.10.2018, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondate apelurile civile ale UniCredit Bank S.A. și Remaxa Imobiliare SRL, în contradictoriu cu reclamantul Consiliul Județean Bihor împotriva sentinței civile nr. 212/C din 21.12.2017 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 8526/271/2017.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești, pârâții mai pot exercita o singură cale extraordinară de atac, recursul, care ar fi judecat de către Înalta Curte de Casație și Justiție. În situația în care și recursul va fi respins, astfel încât Consiliul Județean Bihor să aibă definitiv câștig de cauză, instituția noastră își va putea exercita dreptul de preemțiune prin cumpărarea imobilului la prețul de piață.

Reamintim faptul că, în urma Hotărârii Consiliului Județean Bihor cu nr. 36 din 03.03.2017 plenul a votat în unanimitate ”pentru” suma de 310.000 Euro pentru a achiziționa acest impozant imobil din centrul municipiului Oradea.

”Avem obligația să păstrăm patrimoniul construit. Fostele Băi și Hotel Rimanoczy sunt clădiri emblematice ale orașului, iar Consiliul Județean Bihor nu poate rata ocazia de a cumpăra și renova acest imobil, mai ales că avem o hotărâre unanimă din partea aleșilor județeni. Am speranța că vom obține cât de curând o decizie favorabilă, iar clădirea impozantă din centru va fi din nou în slujba orădenilor”, a declarat Pásztor Sándor, președintele Consiliului Județean Bihor.

Distribuie informația
Alte știri