Consiliul Naţional al Elevilor: Anul acesta, dăm #foaiagoală la simulările naţionale

Consiliul Naţional al Elevilor a transmis, cu ocazia susţinerii simulărilor la Evaluarea Naţională, că metodele de evaluare din sistemul românesc de învăţământ nu se pliază pe nevoile şi interesele actuale şi îi îndeamnă pe elevi să dea foaia goală la testele care se desfăşoară de luni până miercuri.

Aceştia susţin că ministerul vrea nişte cobai, nişte procente dintr-o diagramă şi nimic mai mult.
”Dăm foaia goală pentru a trage un semnal de alarmă înainte să fie prea târziu, înainte să ajungem în punctul critic în care vom susţine simulări de examene naţionale anual, pentru că decidenţii îşi doresc să pună cât mai multă presiune pe noi. Dăm foaia goală pentru că încă o evaluare în clasa a VII-a este nejustificată, când încă nu ne-a fost clarificat de ce am dat-o pe cea din clasa a VI-a, căci încă o simulare nu ne va face nici mai stăpâni pe competenţele noastre, nici mai puţin stresaţi la gândul că ne aşteaptă ani grei, ani în care vom alerga de la un meditator la altul, ani în care, după atâtea examene şi evaluări standardizate, nimeni nu ne va întreba spre ce domeniu vrem să ne îndreptăm”, mai spun reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor.

Aproximativ 350.000 de elevi sunt aşteptaţi să susţină, începând de luni, simularea Evaluării Naţionale la care participă, în premieră, şi elevii clasei a VII-a pe lângă cei de clasa a VIII-a. Rezultatele vor fi comunicate în 22 martie.

Foto: digi24.ro

Distribuie informația
Alte știri