Construirea centrelor de depozitare a deșeurilor cu aport voluntar din Bihor, proiect important pentru curățenia județului

A fost finalizat Studiul de Fezabilitate pentru construirea a 16 platforme de depozitare a deșeurilor în județul Bihor. Documentația a fost aprobată de Consiliul Județean Bihor în ședința extraordinară de îndată de joi, 22 decembrie.

Centrele de colectare a deșeurilor prin aport voluntar vor fi construite în localitățile Aușeu, Avram Iancu, Balc, Borș, Buntești, Chișlaz, Cociuba Mare, Copăcel, Drăgănești, Lazuri de Beiuș, Lăzăreni, Nojorid, Paleu, Spinuș, Ștei și Vașcău.

Potrivit Studiului de Fezabilitate, proiectul are o valoare totală estimată de 41.930.726,47 lei, inclusiv TVA, echivalentul a 8,5 mlioane de euro. Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Acestea se adaugă altor 16 platforme prevăzute în Beiuș, Marghita, Salonta, Aleșd (acestea sunt în curs de finalizare), Valea lui Mihai și Săcueni, Sântandrei, Tinca, Ceica, Oșorhei, Tileagd, Vadu Crișului, Bratca, Popești, Sânmartin și Sânnicolau Român.

Construirea celor 32 de centre de depozitare a deșeurilor cu aport voluntar din județul Bihor este un proiect important pentru curățenia județului nostru și este, în același timp, un exemplu de proiect de dezvoltare integrată a acestui județ. Acestea sunt prevăzute a fi construite în cadrul Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor. Am lucrat la acest proiect cu Ecolect și cele 32 de primării din județ pe teritoriul cărora urmează a fi construite aceste centre”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor.

În fiecare centru vor fi amplasate containere de mari dimensiuni pentru colectarea separată a următoarelor tipuri de deșeuri: materiale textile, bunuri reutilizabile, metalice, obiecte de uz casnic, sticlă, electrice/electrocasnice/electronice, materiale plastice, hârtie/carton, lemn/mobilier, vegetale, resturi din construcții și deșeuri care au un conținut periculos.

Consiliul Județean Bihor finanțează construirea și dotarea platformelor. Primăriile vor asigura condițiile necesare exploatării acestor centre de colectare separată a deșeurilor și vor crea regulamentul prin care acestea vor putea deservi și alte unități administrativ-teritoriale. Fiecare cetățean va putea depozita, cu titlu gratuit, în primii 3 ani de funcționare a platformelor.

Modalitatea de organizare și funcționare a centrului, tipul și cantitățile de deșeuri care pot fi preluate de la un cetățean, orarul de funcționare, localitățile învecinate deservite și condițiile în care sunt deservite, urmează a fi stabilite printr-un regulament de funcționare a centrului de colectare separată a deșeurilor, adoptat de către fiecare consiliu local, cu avizul prealabil al Consiliului Județean Bihor.

Distribuie informația
Alte știri