Construirea parcării supraetajate de la Spitalul Județean, în linie dreaptă

Construirea parcării supraetajate aferente Spitalului Județean intră în line dreaptă. În ședința Consiliului Local de joi, 28.07, au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici rezultați la finalizarea proiectului tehnic de execuție.

„Așa cum se știe, procesul de extindere și modernizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, respectiv dezvoltarea zonei de locuire au generat o aglomerație în traficul auto din zona străzilor Louis Pasteur și Gheorghe Doja. Cei care vin la spital, la aparținători sau să rezolve alte treburi, cu greu își găsesc un loc de parcare. Astfel, s-a organizat o licitație pentru realizarea proiectului tehnic al parcării, fiind o lucrare complexă din punct de vedere tehnic, care a necesitat întocmirea a mai multor studii și expertize pentru ca lucrarea să se facă în siguranță”, a precizat primarul Florin Birta.

Potrivit indicatorilor tehnico-economici, valoarea totală a investiției se ridică la 51,9 milioane de lei fără TVA, iar durata de realizare este de 18 luni.

„Având în vedere licitația organizată pentru construirea ambulatoriului din curtea Spitalului Județean, este necesar să construim și această parcare, care va fi legată de ambulatoriu printr-un pasaj suprateran la nivelul trei al parcării. Terenul vizat are o suprafață  de 5420 mp. Investiția constă într-o parcare multietajată pe cinci nivele, cu regim de înălțime S+P+2E+Terasă, cu suprafața construită de 3.284 mp și suprafața desfășurată de 15.861 mp, cu o capacitate de 516 locuri de parcare, din care 21 locuri destinate persoanelor cu dizabilități și 10 locuri pentru vehicule electrice sau hibrid. Estimăm ca, în cel mai scurt timp, undeva în cursul lunii august, să demarăm procedurile pentru execuția lucrărilor și cel mai târziu în primăvara anului viitor să înceapă lucrările de execuție a parcării”, a completat primarul Florin Birta.

La parterul parcării se vor compartimenta două spații comerciale, dotate fiecare cu grup sanitar, și o cabină pentru personalul de deservire, iar la nivelul trei se va realiza un coridor de legătură cu viitorul ambulatoriu al Spitalului Județean.

Intrarea și ieșirea din parcare la nivelul P0 se va face din strada Gheorghe Doja, prin amenajarea a două benzi suplimentare și a unei intersecții cu strada Salvării.

La realizarea acceselor și optimizarea circulației la nivelele următoare s-a avut în vedere utilizarea pantei terenului, accesul la nivelele superioare urmând să se facă din drumul existent lateral, ce va fi reabilitat prin proiect, panta acestuia facilitând circulația. Circulațiile interioare se desfășoară cu sens unic, cu excepția terasei. Parcarea va dispune la fiecare etaj de sistem de acces cu bariere, avertizoare de gabarit maxim și de interzicere în parcaj a autoturismelor ce funcționează cu GPL, panou electric cu indicarea numărului de locuri de parcare disponibile, indicatoare rutiere.

Peste nivelul terasei se propune dispunerea a 702 panouri fotovoltaice sprijinite pe o structură metalică, pentru a asigura independența energetică a parcării.

Alte știri