Continuă controalele pe drumurile județene din Bihor

Compartimentul Transport din cadrul Consiliului Județean Bihor continuă controalele pe drumurile județene. Aceste acțiuni au scopul de a verifica dacă sunt respectate masele și/sau dimensiunile maxim admise de către șoferii autovehiculelor mari.

Joi, 7 aprilie, Compartimentul Transport a efectuat, în colaborare cu Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bihor, un control pe drumul județean recent reabilitat, DJ767 Dobrești – Vârciorog.

Astfel, au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale pentru transport piatră în diferite granulații, cu depășirea masei maxime admise pe axe, în valoare totală de 90.100 lei. Cinci din cele șase autovehicule sancționate au fost încărcate de la aceeași carieră, toate având o masă totală mai mare decât cea înscrisă pe bonul de cântar eliberat la încărcare și pe avizul de însoțire a mărfii.

Totodată, Poliția Rutieră a sancționat societatea care administrează cariera de piatră cu două amenzi contravenționale în valoare totală de 10.000 lei, în baza HG 1373/2008.

Vehiculele care nu sunt încărcate corespunzător provoacă daune drumurilor pe care circulă și pot deveni un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.

Vă reamintim că în județul Bihor, Consiliul Județean dispune de un dispozitiv mobil de cântărire și de 25 de puncte omologate și verificate metrologic pentru cântărirea pe carosabil. Verificarea se face unui vehicul surprins în mișcare sau staționat pe un drum județean, care este apoi condus la cel mai apropiat punct de cântărire.

Distribuie informația
Alte știri