Contractul de finanțare pentru traseul cicloturistic „Velo Apuseni” urmează să fie semnat în cursul lunii martie

Foto: facebook/ CJ Bihor

Județele Bihor, Alba și vor Cluj fi conectate prin piste de biciclete, printr-un proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Contractul de finanțare ar urma să fie semnat chiar în cursul lunii martie, potrivit președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.  .

Cele trei județe vor fi unite în zona Munților Apuseni prin piste de biciclete, pe o distanță de 227 de kilometri. și este distribuit pe teritoriul celor trei județe astfel: 99,3 km vor fi pe teritoriul judeţului Bihor, 92,4 km în judeţul Cluj, iar restul de 35,3 km, pe teritoriul judeţului Alba. Estimările sunt că, în iunie 2026, traseul va fi deschis integral circulației.

Luna trecută, consiliile județene ale celor trei județe au aprobat hotărâri pentru demararea proiectului, următoarea etapă fiind semnarea contractului de finanțare, realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic și, în cele din urmă, demararea licitației pentru execuția lucrărilor. Proiectul este realizat în cadrul unei asocieri formată din cele trei județe legate de pistă și condusă de Consiliul Județean Bihor.

Inițial, traseul trebuia să fie de aproape patru ori mai lung. Cererea de finanţare depusă iniţial avea în vedere amenajarea unui traseu cicloturistic de 823 km în cele trei judeţe. În urma evaluării de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a tuturor proiectelor depuse la nivel naţional, a fost admisă o limită de 227 km de trasee în judeţele Bihor, Alba şi Cluj, reprezentând 27,6% din propunerea iniţială.

Distribuie informația
Alte știri