Extinderea terminalului de pasageri al Aeroportului Oradea, în linie dreaptă

La finalul săptămânii trecute a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Extinderea și eficientizarea terminalului de pasageri nr. 1 al Aeroportului Oradea”. Contractul va fi executat de Asocierea SC SSAB AG SA (în calitate de lider), SC BEMEL AG SRL, SC ACA ZOORK SRL.

Terminalul T1 se va extinde ținând cont de un trafic de 400 pasageri/flux. Sunt prevăzute patru fluxuri principale: plecări/sosiri Schengen și plecări/ sosiri non-Schengen. Se vor asigura și fluxuri secundare dedicate pentru plecări și sosiri VIP. Vor putea fi procesați 800 de pasageri/oră, atât pe zboruri interne, cât și pe zboruri internaționale.

Noile construcții se vor dezvolta preponderent la parter, având în unele zone și etaj/mezazin. Pe lângă fluxurile aeroportuare se vor realiza spații comerciale, birouri pentru personalul administrativ, handling, de securitate și pentru reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control: poliția de frontieră, SRI și vamă.

Prin realizarea acestui proiect, suprafața construită se va mări de la 2.925 mp, cât este în prezent, la aproximativ 12.500 mp.

Investiția mai prevede extinderea suprafețelor betonate din fața terminalului pentru a facilita accesul pasagerilor, a personalului și a utilajelor aeroportuare, extinderea drumului de acces și a parcării (capacitate de 320 de locuri), achiziția unui echipament de degivrare pentru perioadele cu temperaturi scăzute și alte lucrări conexe.

Valoarea totală a proiectului „Extinderea și eficientizarea terminalului de pasageri nr. 1 al Aeroportului Oradea” este de 177.586.964,51 lei, fără TVA TVA. Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, pe Axa Prioritară 2: Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal de calitate, durabil și eficient.

Prin această investiție, Aeroportul Oradea va putea în viitor să deservească toți pasagerii într-un singur terminal, eliminând inconveniențele cauzate de operarea pe două terminale și îmbunătățind eficiența operațională. Totodată, Aeroportul Oradea își va spori eficiența energetică prin implementarea unui sistem de încălzire pe bază de agent geotermal și a unei centrale fotovoltaice de producere a energiei electrice.

Pe perioada de execuție a lucrărilor, Aeroportul va rămâne deschis. Pasagerii vor fi deserviți în terminalul nr. 2 (vechi), a cărui capacitate va fi extinsă prin amenajarea de către antreprenorul general a unor spații temporare pentru fluxurile de sosire.

Durata de realizare a investiției este de 8 luni, din care 2 luni pentru proiectare și 6 luni pentru execuția lucrărilor.

Distribuie informația
Alte știri