Copiii de grădiniță și elevii din ciclul primar vor putea merge la afterschool cu tichete decontate de stat

Foto: dreptaru.ro

Conform unui proiect de lege adoptat luni de Senat, Ministerul Educaţiei va putea să emită tichete valorice pentru preşcolarii şi elevii de până în clasa a IV-a, din învăţământul de stat sau privat, pentru plata serviciilor after-school. Legea merge la promulgare la președinte, notează HotNews.ro.

Potrivit expunerii de motive, tichetul “reprezintă un ajutor pentru fiecare elev şi cuantumul acestuia va acoperi, integral sau parţial, costurile şcolii sau ale organizaţiilor non-guvernamentale care se vor ocupa de copii, după finalizarea lecţiilor”.

Tichetele valorice se acordă pe baza cererii părintelui şi nu sunt transmisibile. Şcolile sunt cele care decontează banii.

Valoarea unui bon este stabilită în funcţie de indicatorul social de referinţă şi se indexează anual cu indicele de inflaţie.

Distribuie informația
Alte știri