Copiii de toate vârstele sunt invitaţi să trimită la MNLR Iaşi şotroane pe teme literare

Copiii de toate vârstele sunt invitaţi de reprezentanţii filialei ieşene a Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) să deseneze şotroane pe teme literare, pe hârtie sau pe asfalt, ilustrându-le cu personaje din cărţile preferate.

Provocarea este lansată de Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi cu ocazia pregătirii evenimentului „Şotron. Festivalul copilăriei”, care se desfăşoară în perioada 1-3 iunie.

„Fotografiile creaţiilor pot fi trimise pe pagina de Facebook ‘Şotron.Festivalul copilăriei’ sau la adresa de e-mail muzeul.literaturii@gmail.com, fiind specificate numele şi vârsta participantului. Desenele vor fi publicate pe pagina festivalului, iar trei dintre acestea vor fi premiate cu cele mai îndrăgite apariţii de cărţi pentru copii şi jocuri. Termenul limită de trimitere este 1 iunie”, spun, prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanţii MNLR Iaşi.

„Şotron. Festivalul copilăriei” este un eveniment anual pentru copii organizat de mnlr Iaşi, adunând mii de participanţi an de an, încă de la prima ediţie.

„Anul acesta, întrucât ne aflăm în perioada stării de alertă şi, din dorinţa de a proteja participanţii, vom desfăşura o ediţie specială, online, cu surprize şi resurse educaţionale puse la dispoziţie de organizatori şi partenerii festivalului. Mai multe detalii despre eveniment vor fi publicate în curând pe site-ul www.sotroniasi.ro, dar şi pe paginile de Facebook ale festivalului şi Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi”, mai spun reprezentanţii instituţiei de cultură.

Distribuie informația
Alte știri