Copilul din Cluj, dispărut de trei zile, găsit înjunghiat, în mașina tatălui său

Foto: Cluj24.ro

Pe 25 iulie, IPJ Cluj a anunțat că un copil în vârstă de 8 ani, din Cluj-Napoca, a plecat de acasă cu tatăl său şi nu s-a mai întors. Nici tatăl băiețelului nu a revenit la domiciliu. De aceea, mama copilului a sesizat poliția.

Băiețelul a fost găsit, marţi, 27 iulie, mort în maşina tatălui său cu care plecase de acasă, susține Mediafax, care citează surse judiciare. Fusese  înjunghiat.

Polițiștii investighează acum o crimă și nu o dispariție. Și în acest moment mai mulți polițiști și jandarmi continuă căutările în comuna Ciurila. Aceștia au împânzit dealurile din zonă și localitățile vecine.

Au fost aduși câini special antrenați pentru a da de urma tatălului copilului, principalul suspect în acest caz. În tot acest timp, la fața locului au rămas criminaliștii.

Anchetatorii încearcă să afle și de la localnici dacă și când ar fi fost văzută mașina în zonă.

Distribuie informația
Alte știri