CORBU în Turneul Vracilor de Vin Nou la Oradea

CORBU începe în perioada 31 octombrie-4 noiembrie Turneul Vracilor de Vin Nou. Concertele dedicate turneului se vor ține la București (31 octombrie, Muzeul Simțutilor), Craiova (1 noiembrie, Smart Pub), Codlea (2 noiembrie, Black Bird Caffe and Pub. Duminică, 4 noiembrie, Corbu concertează la Oradea, Smart Pub. Evenimentul este anunțat la ora 20.00.

Cine este CORBU
Proiectul Muzical Corbu este direcționat spre un public divers, ceea ce oferă un plus de flexibilitate genului muzical abordat, stilul lor fiind definit ca disco easy hardcore folclorizat: „Ne mișcăm disco.
Gândim hardcore. Avem rădăcini în folclor”. Un proiect în care se împletesc stiluri muzicale diferite: compoziții din folclor cu nuanțe de rock, jazz și orchestrație în stil disco.

Concertele Corbu sunt construite sub forma unor spectacole tematice în care muzica, textul și momentele de expresivitate corporală mențin în permanență un dialog viu cu publicul. Corbu înseamnă: Sergiu Corbu Boldor (vioară, voce, caval), Patricia Niculae (tobe), Florin Chirilă (chitară bass) și Flavius Cristian Mocanu (pian, saxofon).

Povestea Turneului Vracilor de Vin Nou
Povestea turneului a pornit de la binecunosuta sărbătoare: Halloween-ul. Din dorința de a găsi un echivalent în cultura populară românească a Halloween-ului, Corbu aduce în fața publicului român sărbătoarea Cosmandinului. Pentru că urmează luna vinurilor – când mustul se transformă în licoarea cea nouă – luna lui Vinar (sau Brumar, cum i se mai spune în credința populară) membrii proiectului muzical Corbu s-au gândit să se alinieze cu sărbătoarea Cosmandinului (1 noiembrie) și să pornească în Turneul Vracilor de Vin Nou.
Cosmandinul este vraciul din luna promoroacei și a Vinului Nou. În credința populară Cosmandinul este încrucișarea numelor a doi sfinți: Cosma și Damian, numiți și doctori fără de arginți pentru că vindecau rănile trupești și sufletești fără să ceară nimic în schimb.

Sergiu Corbu Boldor: „Despre vin se povestește că demască minciunile și învinge vrăjile, fiind singura băutură care, picurată drept ofrandă și înghițită de pământ, poate fi băută de cei morți. Turneul Vracilor de Vin Nou este un dar adus de noi trupului și sufletului. Noi transformîm vinul în sunet, tristețea în bucurie, plictisul în creativitate, singurătatea în armonie. Turneul Vracilor de Vin Nou este Halloween-ul nostru”.

foto: panacorbului.ro

Distribuie informația
Alte știri