Coridorul verde din Cartierul Veteranilor, primul dintre cele cinci aflate în lucru în Oradea, a fost finalizat

La ieșirea din Oradea spre Arad, pe partea dreaptă, în zona blocurilor ANL, s-a dezvoltat un cartier în ultimii ani, zona Veteranilor. În mijlocul acestui areal, pe un teren degradat de aproape 1 ha, s-au finalizat lucrările de amenajare a unui parc.

Finanțarea a fost asigurată din fonduri europene. Este primul parc care a fost finalizat dintre cele 5 noi parcuri aflate în lucru, într-o stare avansată a lucrărilor. Până la sfârșitul anului, 12 hectare de noi parcuri vor fi puse la dispoziția orădenilor. Lucrările au fost executate de asocierea de firme S.C Saminstal S.R.L – S.C. B &T Artă și Arhitectură S.R.L Satu Mare, valoarea contractului de lucrări (proiectare+execuție) fiind de 1.679.049 lei (fără TVA).

De asemenea, în zonă au fost amplasate mai multe bănci de odihnă și coșuri de gunoi. În ceea ce privește iluminatul zonei, acesta este asigurat de stâlpi de iluminat  cu led.

În zona Veteranilor, lucrările vor continua cu asfaltarea străzii Coriolan Pop, ce mărginește parcul, cu celelalte străzi și cu noul pod peste Peţa, ce va face legătura acestui cartier cu strada Ibsen, pe la capătul blocurilor de pe Aleea Călinului.

Parcul va asigura accesul la un spațiu verde și la un loc de joacă pentru copiii din cartier, de la blocurile ANL şi de la cele de pe Aleea Călinului.

Distribuie informația
Alte știri