Coronavirus în Bihor: Numărul infectărilor din ultimele 24 de ore scade semnificativ

Foto: Profimedia Images

Până astăzi, 14 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 104.187 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). În Bihor sunt 3006 cazuri, cu 25 mai multe ca ieri, 13 septembrie.

43.244 de pacienți au fost declarați vindecați și 11.374 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 4.185 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 13-14 septembrie, 22 de persoane (14 bărbați și 8 femei) au murit. GCS arată că în Bihor s-au înregistrat şi decese, însă, ca de obicei, nu precizează numărul acestora.

Pacienții care au murit erau internați în spitalele din: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Maramureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la categoria de peste 80 de ani. 21 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.134. Dintre acestea, 456 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.088.975 de teste. Dintre acestea 7331 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.854 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.477 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.847 de  persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.878 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 36.711 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 5 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 609 apeluri la numărul unic de urgență 112.

Distribuie informația
Alte știri