Coronavirus în România și în Bihor. Vezi câte cazuri noi sunt față de ziua precedentă

Alte 413 noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost raportate luni în România, bilanțul îmbolnăvirilor ajungând la 32.948, potrivit datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică. În Bihor sunt 711 cazuri, cu trei mai multe ca ieri, 12 iulie.

Până astăzi, au decedat 1.901 persoane diagnosticate cu COVID-19. În intervalul 12.07.2020 (10:00) – 13.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese (12 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Galați, Mehedinți, București, Mureș, Olt, Prahova și Sibiu. Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani. 16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

La ATI, în acest moment, sunt internați 235 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 854.241 de teste.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.552 au fost externate, dintre care 21.692 de pacienți vindecați și 1.860 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 573 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Distribuie informația
Alte știri