Coronavirus: PSD Oradea propune testare gratuită voluntară pentru 5.000 de persoane

foto / arhiva

Fostul europarlamentar PSD, Emilian Pavel, a anunțat că PSD a depus prin consilierul Liviu Sabau un proiect de Hotărâre a Consiliului Local Oradea, cu privire la primul program de testare voluntară a cetățenilor Municipiului Oradea.

Doar cunoscând gradul de imunizare al cetățenilor vom putea lua măsurile necesare pentru protejarea populației. Sperăm ca joi să fie votat acest proiect, astfel încât vineri să putem începe înscrierile!, a explicat Pavel într-un clip video, pe Facebook.

Potrivit acestuia, reprezentanții PSD au identificat și sursa de finanțare pentru proiect. Astfel, Spitalul Clinic de Urgență Oradea nu ar mai trebui să ramburseze Consiliului Local împrumutul de 1 milion de lei acordat în acest an.

Un program similar de testare voluntară exista și în Capitală dar și în străinătate. Inițiatorii acestor programe de testare susțin că „testarea pe scară largă va ajuta autoritățile ca la finalul acestor proceduri medicale să poată lua măsuri de relaxare având toate informațiile științifice”.

https://www.facebook.com/pavel.emilian/videos/685220088932705/?v=685220088932705


Distribuie informația
Alte știri