Coronavirus. Statistica 25 mai, ora 8.30

Astăzi, 25 mai, ora 08:30, în județul Bihor sunt:
• 82 persoane aflate în carantină;
• 119 persoane internate în Spitalul Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea;
• 441 persoane vindecate;
• 80,77% din persoanele diagnosticate Covid-19 în județul Bihor s-au vindecat până în prezent.

Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, în intervalul 24 mai, ora 08.00 – 25 mai, ora 08.00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor cu responsabilități pe linia combaterii răspândirii infecției cu Covid-19 au desfășurat o serie de activități specifice, după cum urmează:

• Polițiștii bihoreni au verificat 981 de persoane aflate în izolare la domiciliu. În aceste misiuni au fost implicate 259 de cadre ale Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) și ale Poliției Locale.

• Jandarmii bihoreni au asigurat măsuri de pază și protecție la nivelul a 2 centre de carantină active. În misiunile desfășurate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor au fost implicate 49 de cadre, din care 20 în patrule mixte pentru asigurarea ordinii publice în vama Borș și pentru verificări la domiciliu ale persoanelor aflate în izolare.

• Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au efectuat 1 misiune de transport a persoanelor intrate în țară, către cea mai apropiată stație de transport public care asigură conexiunea cu județul de domiciliu a persoanelor respective. De asemenea, pompierii militari din cadrul ISU „Crișana” au desfășurat misiuni de asigurare la centrul de triere amplasat în PTF Borș. Reamintim că ISU „Crișana” asigură suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate. În aceste misiuni au fost implicate 17 cadre ISU Crișana.

• Prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea, face un apel către bihoreni să respecte normele de igienă și distanțare socială impuse de starea de alertă. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.

Distribuie informația
Alte știri