Corul Madrigal: Concert de Sărbătorile Pascale, înregistrat fără public, disponibil online

Foto: arhiva

Concertul extraordinar de Paşte înregistrat fără public de Corul Madrigal la Muzeul Naţional de Artă al României va fi disponibil gratuit, începând din 1 mai, pe Madrigal App, aplicaţia online dedicată concertelor şi evenimentelor susţinute de celebrul ansamblu, informează un comunicat, potrivit agerpres.ro.

De asemenea, sâmbătă, concertul va fi difuzat în premieră şi pe contul de Facebook al Corului.

Concertul a fost dirijat de Anna Ungureanu şi Cezar-Mihail Verlan şi cuprinde un repertoriu special ales pentru a marca sărbătoarea fundamentală a creştinătăţii, cu lucrări româneşti, de inspiraţie ortodoxă.

„Am înregistrat acest concert pascal cu bucurie şi speranţă alături de partenerii noştri de la Muzeul Naţional de Artă al României şi, cu ajutorul aplicaţiei de vizionare Madrigal, ne dorim să ajungem în inimile şi în casele celor care aşteaptă lumina Învierii. În această perioadă dificilă, alături de cele două albume pascale, Concertul extraordinar de Paşte al Corului Madrigal pleacă spre spectatori ca o invitaţie la introspecţie, dar şi ca o punte între frumuseţea şi emoţia muzicii şi întâmpinarea celui mai semnificativ moment creştin, sărbătoarea Paştelui” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”
.

Distribuie informația

Casă de vânzare în Sânnicolau Român, 3 camere - 150 mp, verandă, anexe. Plus o bucătărie de vară. Teren pentru grădină în suprafață de 15 ari. Fântână proprie. Posibilități de racordare la canalizare, apă și gaz. Drum asfaltat. Zonă foarte liniștită la o distanță de 30 km de Oradea, iar ca timp aprozimativ 30 minute, pe drumul noul realizat pe la Livada. Prețul 35.000 euro. Negociabil. Telefon 0743183715.

Alte știri