COVID-19 a ucis un copil de 12 ani. Este cea mai tânără victimă din Europa

Foto: digi24.ro

Noul Coronavirus a dus la moartea unei fete de doar 12 ani. Ea este cea mai tânără victimă din Europa. Este vorba despre o fată de 12 ani din Belgia. Tragedia absolut șocantă a fost anunțată astăzi de către purtătorul de cuvânt al centrului național de criză, Emmanuel Andre, anunță The Sun în urmă cu puțin timp. 

A fost un moment cu o încărcătură emoțională devastatoare din cauza vârstei victimei. Emmanuel Andre a spus: ”Ne gândim la familia ei și la prietenii ei. Este o situație foarte rară, dar care ne-a supărat foarte mult”.  Nu au fost date alte detalii despre fata de 12 ani. 

98 de persoane au murit din cauza COVID-19 în ultimele 24 de ore, în Belgia. Bilanțul total al deceselor se ridică la 705. Peste 12.700 de cazuri de infectare cu Coronavirus au fost confirmate până acum în Belgia.  

Distribuie informația
Alte știri