Crește bilanțul deceselor din cauza gripei în România. Măsurile luate de autorități

Foto: stirileprotv.ro

Un nou deces provocat de virusul gripal a fost anunţat în urmă cu puţin timp de Ministerul Sănătăţii. Bilanţul se ridica astfel la 3 morţi. De aceea se intensifică măsurile de prevenţie a gripei în şcoli, grădiniţe şi spitale, în contextul în care la camerele de gardă sosesc tot mai mulţi pacienţi. A fost limitat accesul vizitatorilor în unele unităţi medicale, dar chiar şi aşa, medicii din secţiile aglomerate se aşteaptă că numărul bolnavilor de gripă să crească.

Potrivit unei noi statistici a Institutului Național de Sănătate Publică, în ultima săptămână au fost înregistrat 1389 de cazuri de gripă, cu 40 la sută mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit stirileprotv.ro.

La nivel național, au fost 81.640 de cazuri de infecții respiratorii, cu 30 la sută mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut și cu 11,4 la sută mai mult decât săptămâna trecută. Au fost înregistrate focare în Brașov, Cluj, Sibiu, Prahova, dar și în București.

Alte știri