Cristian Ţopescu, comentator sportiv de radio şi televiziune, s-a născut la implineste luni, 26 martie 2018, 81 de ani. Fiul ofiţerului de cavalerie Felix Ţopescu, membru al echipei hipice a României, participantă la Olimpiada din Berlin din anul 1936, Cristian Ţopescu i-a călcat pe urme tatălui său, absolvind Şcoala de Grăniceri de la Oradea. De altfel, in orasul de pe Cris s-a nascut in 1960 si fiica sa, Cristina, cunoscuta moderatoare TV.
Despre acea perioada, Cristian Topescu a vosbit intr-un intervit publicat pe site-ul Politiei de Frontiera:
La sfaturile tatălui meu, m-am dus la Şcoala de Grăniceri de la Oradea. Şi de ce la grăniceri? Pentru că era singura arma care mai avea cai. Pe vremea aceea eu practicam sportul de performanţă şi la Oradea am înfiinţat o echipă care se numea „Grănicerul Oradea”, cu care am câştigat două campionate naţionale de sărituri peste obstacole, moment în care am fost solicitat de Clubul Sportiv al Armatei Steaua şi m-am mutat la Bucureşti.
R – Cât aţi stat la Oradea?
CŢ – La Oradea am stat din 1954 până în 1960. Am absolvit şcoala cu gradul de locotenent şi am rămas ca instructor de călărie în cadrul Şcolii Oradea încă trei ani. În acele vremuri era Şcoala de Ofiţeri de Grăniceri, UM 0102.
R – Aţi mai păstrat legătura cu foşti colegi din acele vremuri?
CŢ – Nu prea, dar ne-am întâlnit absolut întâmplător în unele situaţii, însă organizat, aşa cum ar fi trebuit, din păcate, nu ne-am întâlnit. Rămân însă cu o amintire foarte plăcută vizavi de această şcoală care pentru mine a fost şi o şcoală a vieţii.
Când am terminat şcoala, generalul Vornicescu, şeful şcolii, a adunat câţiva elevi pe care dânsul îi prefera şi ne-a dat câteva sfaturi foarte utile pentru viaţă printre care şi unul care nu ştiu dacă poate fi reprodus în revistă, ne-a zis „Mă băieţi, sunteţi acum locotenenţi, veţi avea succes la fetele din toată Oradea, puteţi să vă încurcaţi cu cine vreţi, numai în unitatea voastră să nu vă încurcaţi cu nimeni că iese rău.” Într-adevăr, un sfat de viaţă care mi-a folosit mai târziu şi în viaţa civilă, nu prea e bine să ai relaţii sentimentale cu colege din aceeaşi instituţie.
După terminarea şcolii de la Oradea, am continuat să particip la concursurile hipice naţionale. Pe stadionul şcolii din Oradea, pe care mi-l amintesc şi acum, organizam demonstraţii de călărie, culminând cu probe de sărituri în înălţime. La una dintre aceste probe, cu unul dintre caii cu care câştigasem campionatul, am sărit obstacolul de 2 m, ceea ce părea la ora aceea o performanţă remarcabilă. În toată această perioadă am fost susţinut de soţia mea. Între timp a apărut şi prima noastră fiică, născută la Oradea, care acum lucrează la Bucureşti, la Antena 3 şi, de câte ori ne întoarcem la Oradea, ne amintim şi de spitalul la care s-a născut fiica mea în 1960.
Citeste interviul integral
