Crişul Repede populat cu specia văduviță, dispărută de zeci de ani

Asociația Aqua Crisius a reintrodus în Crișul Repede specia văduviță (Leuciscus idus), dispărută din apele râului, de aproximativ 60 de ani.

Peștele, similar cleanului, aparținând familiei crapilor (Cyprinidae), a fost populat în sectorul urban al Crișului Repede și în unul din lacurile de acumulare de pe cursul său.

6000 de exemplare de văduviță, măsurând 3-5 cm lungime individuală au fost populate cu susținerea sponsorului principal al Aqua Crisius, compania Eltex Recycling, o parte a materialului biologic fiind achiziționată prin intermediul inițiativei pescărești ”Roata populărilor”, o strângere de fonduri bazată de donațiile pescarilor de pretutindeni.

Distribuie informația
Alte știri