Crucea Roșie Română: 145 de ani de activitate umanitară

Crucea Roşie Română împlineşte 145 de ani de activitate umanitară şi este în continuare alături de oameni, ”urmând constant valorile fondatoare ale organizaţiei”, iar spiritul civic, empatia şi bunătatea dau astăzi ”încredere şi speranţă”, a subliniat Custodele Coroanei Române, Margareta, preşedintele Crucii Roşii Române.

„Crucea Roşie Română împlineşte 145 de ani de activitate umanitară, urmând constant valorile fondatoare ale organizaţiei. Am fost întotdeauna aproape de cei care au avut nevoie de ajutor şi de speranţă. În vreme de război, foamete, secetă, epidemii sau dezastre naturale. În tot acest timp, Crucea Roşie Română a dovedit cât de puternic poate fi caracterul omului. Voluntarii noştri sunt o sursă de inspiraţie pentru noi toţi, prin curaj, bunătate şi devotament. Anul trecut am luptat cu boala, cu frica de necunoscut şi cu singurătatea. Crucea Roşie este în continuare alături de oameni. Când pandemia a copleşit serviciile de urgenţă, voluntarii noştri s-au adaptat pentru a răspunde unor nevoi urgente şi grave. Sunt recunoscătoare tuturor celor care au oferit, în aproape un secol şi jumătate, energie, pricepere, voinţă şi idee pentru a îndeplini misiunea noastră în ţară, chiar şi în lume. Spiritul civic, empatia, bunătatea voastră dau astăzi încredere şi speranţă. Ele sunt, de asemenea, valori fundamentale ale viitorului planetei noastre”, a arătat Custodele Coroanei.

ctualul preşedinte al Crucii Roşii Române este Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, care a fost aleasă în această funcţie la 15 mai 2015.

Distribuie informația
Alte știri