Cseke Attila a semnat 242 de noi contracte cu finanţare din PNRR pentru investiţii în mobilitatea verde

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat, luni, 242 de noi contracte finanţate prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Contractele, în valoare totală de 400.471.379,91 lei, au fost încheiate între autorităţi publice locale din 230 unităţi administrativ-teritoriale şi MDLPA şi vizează asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziţionarea unor puncte de încărcare pentru vehicule electrice, dezvoltarea unor sisteme inteligente de management local, precum şi realizarea şi extinderea unor reţele de supraveghere video.

Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 2.850 contracte de finanţare, în valoare totală de 19.540.790.543,58 de lei, a precizat ministrul Dezvoltării, potrivit unui comunicat de presă.

Distribuie informația
Alte știri