Cseke Attila: Alegerile anticipate, soluţia care ar stabiliza viaţa politică din România

Foto: arhiva

Alegerile anticipate ar fi soluţia care ar stabiliza viaţa politică din România, declară la RFI liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila. El precizează că Uniunea susţine moţiunea de cenzură, pentru că este o chestiune de principiu, legată de modificarea legislaţiei electorale cu puţin timp înainte de alegeri.

Cseke Attila explică susţinerea UDMR pentru moţiunea de cenzură a PSD: ”Este o susţinere pe un principiu, pe acel principiu al nemodificării legislaţiei electorale cu patru luni înainte de alegerile locale. Nu este un parteneriat, nu este o alianţă, nu este o coaliţie cu cineva împotriva cuiva, este un punct de vedere arhicunoscut al UDMR, pe care îl susţinem în continuare, de a nu modifica legislaţia electorală cu patru luni înainte de alegeri”.

PSD a depus joi moţiunea de cenzură ca reacţie la asumarea răspunderii Guvernului pe alegerea primarilor în două tururi, liderul interimar al partidului Marcel Ciolacu, preşedinte al Camerei Deputaţilor, declarându-se optimist că moţiunea de cenzură va trece, lipsind în jur de 5-6 voturi din cele 233 necesare.

Succesul moţiunii de cenzură ar duce la căderea Guvernului, deschizând astfel calea alegerilor anticipate, dorită de PNL şi de către preşedintele Klaus Iohannis.

Distribuie informația
Alte știri