Cseke Attila: până în prezent, am semnat contracte de peste 5 miliarde de lei prin programul „Anghel Saligny”

Foto: arhiva

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila, a semnat 56 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, în valoare totală de 481.030.662,09 lei.

Contractele semnate vizează modernizarea infrastructurii rutiere, reabilitarea unor poduri şi înfiinţarea, modernizarea sau extinderea unor sisteme de alimentare cu apă şi a unor reţele de canalizare.

Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, se ridică la 513, în valoare totală de 5.335.734.294,30 de lei – a precizat ministrul dezvoltării.

Distribuie informația
Alte știri