Cseke Attila: UDMR nu crede că trebuie schimbat premierul / Discuţia cine a greşit şi unde a greşit este una simplă

Senatorul UDMR Cseke Attila, ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a declarat vineri, la Bistriţa, că, în opinia formaţiunii pe care o reprezintă, premierul Florin Cîţu nu trebuie schimbat, în urma tensiunilor apărute în coaliţie după demiterea ministrului Sănătăţii, transmite Agerpres.

Potrivit acestuia, prim-ministrul şi-a exercitat o atribuţie constituţională atunci când a decis schimbarea din funcţie a lui Vlad Voiculescu.

„Eu cred că săptămâna viitoare se găsesc soluţii pentru ca să se depăşească acest moment. Nu există altă soluţie politică, din punctul de vedere al UDMR. Noi nu credem că trebuie schimbat premierul. (…) Cred că important este să creionăm ceea ce putem să facem împreună. Discuţia cine a greşit şi unde a greşit este una simplă şi se rezumă la atribuţia constituţională a premierului, indiferent care ar fi el. Astăzi este Florin Cîţu. Atribuţia constituţională a premierului este aceea de a analiza zilnic, săptămânal, lunar activitatea miniştrilor, şi, acolo unde crede la un moment dat că sunt probleme şi că activitatea unui ministru afectează coaliţia de guvernământ şi Guvernul României, imaginea Guvernului, are această atribuţie constituţională, pe care a exercitat-o, atât”, a spus Cseke Attila.

Ministrul Dezvoltării apreciază că singura soluţie politică pentru România, la această dată, este continuarea în actuala formulă de guvernare.

Distribuie informația
Alte știri