CSM CSU Oradea a obținut calificare în turul doi preliminar la Basketball Champions League

Oradea a câștigat și partida retur de pe terenul campioanei Slovaciei, BC Prievidza.

După un start echilibrat de meci, echipa noastră a preluat frâiele și s-a desprins la 12-4, după coșul lui Mirkovic. Bihorenii și-au păstrat ritmul bun de joc până la finalul primului act când își clădeau un avantaj de 11 puncte, 23-12. Gazdele de la Prievidza au început mai bine actul secund și au reaprins partida, în momentul în care Korner și-a adus echipa la o singură posesie în spatele echipei noastre, 26-24. Orădenii nu au cedat însă avantajul și până la pauză au remontat o diferență liniștitoare, 40-31. Sfertul trei a fost unul echilibrat, dar în permanță cu CSM CSU Oradea având un avantaj de 10 puncte. În sfertul patru, gazdele au avut o tresărire de orgoliu, dar elevii lui Cristian Achim a reușit să încheie conturile și i-au permis antrenorului să încheie partida cu un cvintet românesc pe parchet. CSM CSU Oradea s-a impus în Slovacia cu scorul de 73-67. Martin Zeno a fost cel mai bun om al meciului cu 18 puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive.

CSM CSU Oradea a trecut la general cu scorul de 144-131 de BC Prievidza, iar în turul doi preliminar al Basketball Champions League va da piept cu Lukoil Academic Sofia.

sursa: totalbaschet.ro

Distribuie informația
Alte știri