CSM CSU Oradea o învinge pe Sporting și termină pe primul loc grupa din FIBA Europe Cup

Foto: fiba.basketball/europecup

CSM CSU Oradea a câștigat pe teren propriu disputa cu Sporting Lisabona în ultimul meci al Grupei K din FIBA Europe Cup, scor 72-55 vineri seara.

Elevii lui Cristian Achim au avut o prestație reușită în defensivă, iar în atac au fost conduși de Stephen Holt în ultimul sfert, pentru a termina pe prima poziție cvartetul în faza a doua a competiției. A fost cel de-al 75-lea meci internațional pentru CSM CSU Oradea.

Stephen Holt a fost cel mai bun om al orădenilor, cu 21 puncte, 4 recuperări, 2 pase decisive. Antrenorul Cristian Achim i-a mai folosit pe Tudor Fometescu, Vlad Marinău 3 p, Enzo Vescan, Mark Ogden 8 p, 7 rec, 2 pd, Nikola Markovic 3 p, 2 rec, 2 pd, Kris Richard 4 p, 4 rec, 7 pd, Dovis Bickauskis 11 p, 6 rec, 3 pd, Garlon Green 6 p, 6 rec, 3 pd, Bogdan Nicolescu 2 p, 3 rec, 1 pd, Alex Gavrilovic 14 p, 2 rec, 2 pd.

CSM CSU Oradea a ocupat primul loc în grupă, cu 11 puncte, urmată de Sporting Lisabona, 10 puncte, Benfica, 8 p, Trefl Sopot, 7 p.

În sferturi, CSM CSU Oradea va înfrunta echipa clasată pe locul secund în Grupa L, BKSK Bahceşehir Koleji (Turcia). Prima manşă se va juca pe 9 martie, la Istanbul, iar returul va avea loc la Oradea, în data de 16 martie.

Distribuie informația
Alte știri