CSM CSU Oradea, prima finalistă a Ligii Naţionale de baschet masculin

Foto: Facebook/ CSM Oradea

Echipa de baschet masculin CSM CSU Oradea este prima finalistă a Ligii Naţionale, după ce a învins joi, în deplasare, formaţia CSU Sibiu, scor 78-68 (43-34), în cea de-a treia partidă din cinci programate în semifinale. 

Principalii marcatori ai partidei au fost Whelan 17 puncte, Pratt 11, pentru CSU Sibiu, respectiv Richard 15, Ogden 14, Markovic 14, pentru CSM Oradea.

În primele meciuri ale semifinalei, CSM Oradea s-a impus pe teren propriu cu 94-61 şi 93-67, astfel că are 3-0 la general şi se califică în finala Ligii Naţionale.

 În cealaltă serie, între campioana U Banca Transilvania Cluj şi Rapid Bucureşti, scorul general este 2-1, iar meciul 4 va avea loc vineri, 5 mai.

Distribuie informația
Alte știri