CSM CSU Oradea, victorie spectaculoasă în fața celor de la Ironi Ness Ziona

foto: FIBA Europe Cup

Arena Antonio Alexe a găzduit miercuri, 18 decembrie, o nouă partidă de un nivel foarte înalt, mai exact duelul dintre CSM CSU Oradea și Ironi Ness Ziona, duel ce reprezintă a doua partidă din faza secundă a FIBA Europe Cup pentru ambele formații. La finalul a 40 de minute spectaculoase, cu multe schimbări de lider, trupa condusă de Cristian Achim s-a impus cu scorul de 86-80.

Cel mai eficient jucător al gazdelor a fost Kris Richard, autorul a 31 de puncte, la care a adăugat 3 recuperări și 2 pase decisive, pentru un indice al eficienței de 30.De cealaltă parte, principalul marcator a fost Jeffree David Withey, cu 16 puncte, 2 recuperări și o pasă decisivă, pentru un indice al eficienței de 21, potrivit totalbaschet.ro.

Tot miercuri, în aceeaşi grupă, Tsmoki Minsk – U BT Cluj, scor 78-76 (48-38). În prima etapă, cele două echipe româneşti s-au confruntat una împotriva celeilalte, iar U BT Cluj s-a impus cu scorul de 81-76. În celălalt meci al grupei, din prima etapă, Ironi Ness Ziona a învins-o pe Tsmoki Minsk cu scorul de 84-75.

Distribuie informația
Alte știri