Joi, 6 Aprilie (Joia Mare pentru credincioșii de rit occidental), de la ora 19, va avea loc un concert inedit, din punct de vedere al programului. O lucrare arhicunoscută și lucrări mai puțin cunoscute ale unor compozitori celebri. Violonistul Alexandru Tomescu alături de orchestra Filarmonicii Orădene, sub bagheta dirijorului Romeo Rîmbu, vor oferi publicului Concertul pentru vioară și orchestră în RE major, opus 77 de Johannes Brahms, Concertul românesc de Georgy Ligeti și ultima parte Morceau Symphonique din Poemul simfonic Redemption, FWV 52 de Cesar Franck.
Concertul pentru vioară și orchestră de Brahms este unul dintre cele mai populare și îndrăgite din literatura violonistică, și de asemenea unul dintre cele mai provocatoare și mai dificile pentru soliști. Nu degeaba a fost compus de Brahms (1833 – 1897) și cu ajutorul prietenului său Joseph Joachim, unul dintre cei mai mari virtuozi ai viorii, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. „Talibanii melomani” îl consideră cel mai frumos dintre marile concerte pentru vioară în RE de Bach, Beethoven, Brahms și Ceaikovski. De la prima parte de un dramatism intens, tipic romantic și tipic brahmsian, la seducătorul Adagio cu duetul nemuritor al oboiului cu vioara, și până la înflăcăratul Allegro Giocoso, lucrarea este o comoară nu doar pentru urechi, ci și pentru suflet. Și pentru că suntem în secolul al XXI-lea dificultăților tehnice inerente ale concertului i se adaugă tempo-ul. Concertul se cântă azi mult mai alert decât acum 30 – 40 de ani.
Concertul românesc de Georgy Ligeti este un omagiu, dar și un refugiu spiritual al tânărului pe atunci compozitor Georgy Ligeti (1923 – 2006). Lucrarea a fost compusă în 1951, când represiunea comunistă era încă la apogeu, așa că a fost interzisă chiar după prima repetiție, pentru că avea prea multe disonanțe, care nu se potriveau în concepția despre artă a noului regim. Premiera a avut loc 20 de ani mai târziu, când regimul comunist s-a mai înmuiat. La fel ca Bella Bartok sau Zoltan Kodaly, Ligeti folosește teme și structuri ritmice ale folclorului românesc (s-a născut la Târnăveni) din Ardeal, pe care le prelucrează în formă de concerto grosso. Rezultatul este o bijuterie muzicală, ce surprinde melancolia și bucuria sufletului ardelenesc, înrudit și totuși atât de diferit de Concertul pentru orchestră de Bartok.
Ultima lucrare din concert este Morceau Symphonique din poemul simfonic Redemption de Cesar Franck (1822 – 1890). Compozitorul belgian, stabilit în Franța, este pe nedrept îngrădit la două – trei lucrări (la fel ca și Max Reger, de altfel), de data aceasta Simfonia în re minor, Variațiunile Simfonice și Panis Angelicus. El este după Johann Sebastian Bach, poate cel mai important compozitor pentru orgă, iar între lucrările sale se găsesc lucrări camerale, poeme simfonice, oratorii, messe, două opere și desigur multă muzică pentru orgă. De fapt nu a compus balet. Pentru publicul francez Frack a fost prea germanic, influența lui Richard Wagner și Franz Liszt, fiind evidentă. Dar cei doi au influențat istoria muzicii pentru câteva generații. Poemul vocal-simfonic Redemption a fost compus paralel cu o altă lucrare de anvergură (Les Beatitudes), și ilustrează starea omenirii și a omului înainte de Cristos și sacrificiul Fiului lui Dumnezeu pentru omenire. Premiera monumentalei lucrări a avut loc în Joia Mare, 1873. Liniile melodice ample și orchestrația îmbracă credința și recunoștința compozitorului față de Isus Cristos.
Alexandru Tomescu este unul dintre cei mai apreciați violoniști ai momentului, cunoscut nu doar melomanilor, ci și celor care nu au atât de mult de a face cu muzica clasică. Rolul său de diseminare a muzicii culte dă roade. El cucerește publicul nu doar prin virtuozitatea instrumentală, ci și prin profunzimea și carisma sa.
Dirijorul Romeo Rîmbu își continuă bunul obicei de a oferi orchestrei și publicului, nu doar „șlagăre” ale muzicii clasice, ci și lucrări mai puțin sau foarte rar cântate, iar uneori prime audiții. Muzica romantică și muzica românească îi sunt în suflet încă de la începutul carierei dirijorale. Are meritul de a readuce muzica românească pe scenă și după 1989, când atât orchestrele, cât și publicul o evitau. Cu perseverență arată mereu și mereu că în muzică există mai mult decât Mozart, Beethoven, Brahms sau Bizet și Grieg. Prin acest concert el marchează nu doar Joia Mare, ci și Centenarul Georgy Ligeti. Respect!
Daniela Stoica
