Cu mască și cu porecle, pe aceeași limbă cu adolescenții la Filarmonica din Oradea

Cine crede că muzicienii și melomanii sunt sobri, sau chiar acri, habar nu are de lumea muzicii simfonice și a melomanilor. Filarmonica orădeană face un pas spre adolescenți, pentru a le descoperi un univers musical, care la prima vedere pare închis ermetic. Melodii trăznet? Din abundență! Ritmuri coole? O grămadă! Umor? Și încă ce umor! Adolescenții de gimnaziu și de liceu sunt invitați la concerte interactive miercuri și vineri ( 17, respective 19 aprilie), de la orele 9 și 11. Interlocutori vor fi actorul Bogdan Bod Rădulescu, dirijoarea de cor Dalma Toadere și pianistele Camelia Andone și Ana-Ruth Micula. Programul cu tema Un compozitor la carnaval va cuprinde lucrări din creația lui Antonio Vivaldi, Jean Philippe Rameau, Hector Berlioz, Richard Wagner, Camille St. Saens și Jacques Offenbach.

Carnavalul a fost, iar în unele regiuni și țări ale lumii predominant catolice încă mai este, cel de al cincilea anotimp, perioada dintre Bobotează  și Miercurea Cenușii, dinaintea Postului Paștelui, când dispar clasele sociale, bogații și săracii sunt egali, se maschează, se ascund, își trăiesc multe dintre fantezii. Este perioada când se critică deschis, se face bășcălie de clasele sociale superioare, de politicieni, de cler, de incultura și lipsa de maniere a parveniților și de câte și mai câte. Pentru asta nu e neaparat să mergeți la Veneția, Rio de Janeiro, Frankfurt sau Mainz. E suficient să treceți pragul Filarmonicii la unul din cele patru concerte. Compozitorii care vi s-au părut sobri și ermetici, se dovedesc amuzanți, puși pe glume, uneori ironici sau sarcastici. Trebuie doar să știți unde să vă uitați, să căutați. Antonio Vivaldi a fost preot? Asta nu înseamnă că nu a avut umor. Richard Wagner a fost un german profitor, orgolios și pe deasupra a revoluționat muzica pentru totdeauna? Și? Umor au și nemții, chiar și sarcasm. Jean Philippe Rameau a fost un compozitor de curte maierat? Da, dar umorul său fin lovește la țintă, iar când te-a atins e prea târziu … Camille St. Saens a fost un răsfățat mămos? Da, dar umorul și ironia lui a fost temute de contemporanii săi și ne ating până azi.

Bogdan Bob Rădulescu, Dalma Toadere și pianistele Camelia Andone și Ana-Ruth Maier ne vor oferi câteva mostre din piese scrise de acești compozitori, care debordează de umor, ironie, iar uneori sarcasm. Toate sunt inspirate din perioada carnavalului, când totul era permis. Unele bucăți muzicale sunt cunoscute din lista de sonerii a telefonului mobil sau din coloana sonoră a desenelor animate sau filmelor preferate, altele vă vor fi descoperite. Toate vă vor demonstra că muzica simfonică sau clasică nu e chiar atât de grea pe cât îi e buhul, iar compozitorii nu au fost niciodată într-un turn de fildeș, ci au avut și au umor.

Prețul biletelor este 15 lei. Rezervări puteți face online sau prin mail la adresa rezervari@filarmincaoradea.ro sau la caseria filarmonicii.

Daniela Stoica

Distribuie informația
Alte știri