„Cu mîne zilele-ţi adaogi”, recital emoţionant din lirica eminesciană

Luni, 15 iunie, de la ora 19.00, iubitorii de poezie, spectatorii cu dor de Eminescu sau elevii şi tinerii care-i studiază opera sunt invitaţi la spectacolul online „Cu mîne zilele-ţi adaogi”.

Un recital emoţionant din lirica eminesciană, „Cu mîne zilele-ţi adaogi” va fi transmis pe pagina de facebook a Teatrului Arcadia. Recitalul cuprinde Odă în metru antic, Luceafărul, Cu mîne zilele-ţi adaogi, şi Scrisoarea a III-a.

„Mi s-a părut important să prezint acele poeme de bază, pe care le consider reprezentative pentru Mihai Eminescu: Luceafărul şi Scrisoarea a III-a. Scrisoarea a III-a este o oglindă a poporului român, una care ne dezvăluie, la început, un popor mândru, viteaz, pentu ca în a treia parte, să ne arate că istoria se repetă identic. Dacă am suprapune imaginea reflectată în partea satirică a poemului peste tabloul zilelor pe care le trăim azi, am observa o oglindă perfectă”, spune Eugen Ţugulea. „Am ales poeziile Cu mîne zilele-ţi adaogi şi Odă în metru antic, pentru că, deşi sunt poezii pline sens, de semnificaţii filosofice, sunt puţin recitate. Cu Odă în metru antic facem un arc peste timp, în această zi dedicată comemorării. Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată, scria Eminescu, la fel cum noi, azi, nu visăm că o să învăţăm să murim”, a mai spus Eugen Ţugulea.

Distribuie informația
Alte știri