Cu șase jucători în lot de la CSM Oradea, România se bate pentru un loc la Europeanul de Juniori U17 la polo pe apă

În perioada 16/19 Martie 2023, la Tîrgu Mureș, se va desfășura turneul de calificare pentru Campionatul European de Juniori U17 la polo pe apă – ediția 2023. Evenimentul reunește cinci echipe naționale, între acestea numărându-se și România.

Șase jucători de la CSM Oradea, antrenați de către Christian Sandor, Ivan Fejer și Sandor Nagy, au fost convocați pentru această acțiune. Aceștia sunt Mark Tokai, Raul Șandru, Mihai Fitero, Ianis Soponar, Marcu Szilagyi (portar) și Andrei Marinescu, însă cel din urmă se confruntă cu o accidentare ce necesită repaos, astfel încât va rata turneul de calificare.

România face parte din Grupa C, alături de Ucraina, Elveția, Moldova și Irlanda. Se va juca pe sistemul fiecare cu fiecare. Tricolorii pornesc cu prima șansă în această grupă, nu doar prin prisma statutului de gazde, ci și prin faptul că au fost cap de serie principal la tragerea la sorți.

Primele două clasate se califică la turneul final.

Turneul final al Campionatului European U17 Masculin – ediția 2023 este programat a se desfășura la Manisa (Turcia),din 8 august.

Distribuie informația
Alte știri