Cu sprijinul CNI, în Oradea se vor construi două noi creșe. Comunicat

Având în vedere cererea mare de locuri în creșe, Primăria Oradea a identificat două terenuri pe care se vor construi două creșe noi, cu finanțarea asigurată prin programul derulat de Compania Națională de Investiții (CNI).

„Așa cum se știe, Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării derulează un amplu program prin care se vor construi creșe în toată țara. În Oradea se vor construi două creșe, pentru care am identificat deja terenurile. Astfel, o creșă mare, cu o capacitate de 11 grupe, va fi construită pe str. Ion Irimescu din cartierul Nufărul, în zona Liceului Penticostal Betel și o creșă mică, cu o capacitate de 4 grupe, va fi realizată pe str. Aluminei nr. 100A,  din cartierul Rogerius. Pentru creșa mică avem la dispoziție un teren de 2.525 mp, care aparține municipiului, în timp ce pentru creșa mare va trebui să trecem la exproprierea unui teren în interes public”, a precizat primarul Florin Birta în cadrul conferinței de presă de luni, 30 august.

O grupă de creșă va avea 10 copii, cele două creșe asigurând în total o capacitate pentru 150 de copii.

Anul 2021 marchează astfel începutul unui amplu proces de construcții de creșe în România, proiectul derulat de CNI venind în sprijinul comunităților locale prin investițiile acordate prin „Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social” ce include subprogramul „Unități și instituții de învățământ de stat”.

Ambele creșe vor dispune de grup medical, depozit pentru cărucioare, spațiu multifuncțional, spălătorie, depozit lenjerie, cameră de sterilizare, bucătărie, oficiu, vestiar personal, birou administrativ, grupuri sociale și dușuri, depozite de alimente, camere frigorifice etc.

Valoarea investiției pentru creșa mare este de 22.262.920 lei, iar pentru creșa mică de 12.249.269 lei, sume care vor fi suportate integral din bugetul de stat prin Ministerul Dezvoltării. Durata preconizată pentru realizarea fiecărei investiții în parte este de 14 luni.

În ședința Consiliului Local de luni, 30 august, s-au aprobat studiile de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru cele două creșe. Totodată, s-a dat acordul de principiu pentru exproprierea unui teren în suprafață de 7.162 mp, necesar asigurării amplasamentului pentru realizarea creșei mari.

Alte știri