Cu sufletul pe masă: 25 de producători autohtoni au deschis primul Salon al Vinului Bihorean

Un număr de 25 de producători autohtoni de vinuri, din zone precum Săcuieni, Diosig, Sântimreu, Episcopia Bihor, Aleșd, Petreu, au deschis prima ediție a Salonului Vinului Bihorean, inițiativă ce i-a aparținut prof.univ.dr. Dorin Popa, cel mai cunoscut oenolog din județ. Timp de o săptămână, în fiecare după masă, Casa Vinului din Cetatea Oradea se află la dispoziția iubitorilor acestei minunate licori bahice pentru degustare. De altfel, așa cum spunea prof. Dorin Popa, toți acești producători medaliați la diverse concursuri de profil, și-au pus sufletul pe masă, creând vinuri ce fac legătura între om și Divinitate. Tocmai acesta ar fi un bun motiv și o ocazie de care merită să profitați pentru a asculta povești la un pahar despre ceea ce vrea să se povestească conținutul acestuia…

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds