Cum a fost ”Noaptea Cercetătorilor Europeni” la Muzeul Țării Crișurilor

Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal, a organizat vineri, 30 septembrie 2022, în intervalul orar 15.00 – 19.00, două evenimente dedicate „Noapții Cercetătorilor Europeni”. 

Primul eveniment a fost organizat de Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal, în calitate de partener al Universității din Oradea ca instituție de cultură, artă și cercetare, și a constat în oferirea accesului gratuit pentru toate expozițiile din sediul de pe Strada Armatei Române, nr. 1A. Proiectul s-a bucurat de prezența a aproximativ 150 de vizitatori în intervalul orar 15.00 – 17.00

Noaptea Cercetătorilor Europeni a continuat cu evenimentul „Incursiune în fascinanta lume a liliecilor”, susținut de cercetător științific dr. Daniela Borda și cu participarea dl. Adrian Gagiu, muzeograf în cadrul secției Științele Naturii și  a Prof. univ. dr. Gabriel Moisa, Manager al Muzeului Țării Crișurilor – Complex Muzeal. Evenimentul de tip conferință a fost organizat de instituția muzeală orădeană în colaborare cu Institutul de Speologie „Emil Racoviță” și în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea.

Cei curioși de o călătorie în lumea fascinantă a științei au descoperit împreună cu dr. Daniela Borda minunata lume a liliecilor, evenimentul bucurându-se de prezența a peste 150 de participanți de toate vârstele. Cercetător științific dr. Daniela Borda a oferit informații interesante referitoare la lilieci, publicul fiind antrenat în discuții, pentru ca mai apoi să aibă loc și o parte experimentală sub forma unei plimbări în curtea muzeului unde, cu ajutorul detectorului de ultrasunete au fost ascultate sunetele produse de lilieci.

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri