Cum a fost ”Noaptea Cercetătorilor Europeni” la Muzeul Țării Crișurilor

Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal, a organizat vineri, 30 septembrie 2022, în intervalul orar 15.00 – 19.00, două evenimente dedicate „Noapții Cercetătorilor Europeni”. 

Primul eveniment a fost organizat de Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal, în calitate de partener al Universității din Oradea ca instituție de cultură, artă și cercetare, și a constat în oferirea accesului gratuit pentru toate expozițiile din sediul de pe Strada Armatei Române, nr. 1A. Proiectul s-a bucurat de prezența a aproximativ 150 de vizitatori în intervalul orar 15.00 – 17.00

Noaptea Cercetătorilor Europeni a continuat cu evenimentul „Incursiune în fascinanta lume a liliecilor”, susținut de cercetător științific dr. Daniela Borda și cu participarea dl. Adrian Gagiu, muzeograf în cadrul secției Științele Naturii și  a Prof. univ. dr. Gabriel Moisa, Manager al Muzeului Țării Crișurilor – Complex Muzeal. Evenimentul de tip conferință a fost organizat de instituția muzeală orădeană în colaborare cu Institutul de Speologie „Emil Racoviță” și în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea.

Cei curioși de o călătorie în lumea fascinantă a științei au descoperit împreună cu dr. Daniela Borda minunata lume a liliecilor, evenimentul bucurându-se de prezența a peste 150 de participanți de toate vârstele. Cercetător științific dr. Daniela Borda a oferit informații interesante referitoare la lilieci, publicul fiind antrenat în discuții, pentru ca mai apoi să aibă loc și o parte experimentală sub forma unei plimbări în curtea muzeului unde, cu ajutorul detectorului de ultrasunete au fost ascultate sunetele produse de lilieci.

Distribuie informația
Alte știri