Vineri va fi semnat contractul de proiectare și execuție pentru 28,55 km de autostradă de la Biharia la Chiribiș, parte a segmentului Borș-Suplacu de Barcău din Autostrada Transilvania A3.
Contractul va fi semnat cu o asociere condusă de Trameco (Selina), același constructor care finalizează în acest an tronsonul adiacent, Biharia – Borș, care se va conecta la graniță cu o autostradă din Ungaria.
Semnarea contractului pentru A3 Biharia – Chiribiș vine după aproape trei ani de licitații și contestații în instanță. Oferta din 2018 cu care a câștigat asocierea condusă de Trameco a fost în 326.515.056,68 lei fără TVA, 6 luni proiectare, 18 luni execuție și 10 ani perioada de garanție.
Tronsonul Biharia – Chiribiș este unul dintre loturile începute încă de pe vremea contractului cu Bechtel, dar care a fost abandonat ulterior la un stadiu fizic de circa 5%, cu unele pile și structuri ridicate pe traseu, relatează hotnews.ro