Cum arată traseul A3 Chiribiș – Biharia, autostrada începută de Bechtel pentru care se semnează, vineri, un nou contract

Vineri va fi semnat contractul de proiectare și execuție pentru 28,55 km de autostradă de la Biharia la Chiribiș, parte a segmentului Borș-Suplacu de Barcău din Autostrada Transilvania A3.

Contractul va fi semnat cu o asociere condusă de Trameco (Selina), același constructor care finalizează în acest an tronsonul adiacent, Biharia – Borș, care se va conecta la graniță cu o autostradă din Ungaria.

Semnarea contractului pentru A3 Biharia – Chiribiș vine după aproape trei ani de licitații și contestații în instanță. Oferta din 2018 cu care a câștigat asocierea condusă de Trameco a fost în 326.515.056,68 lei fără TVA, 6 luni proiectare, 18 luni execuție și 10 ani perioada de garanție.

Tronsonul Biharia – Chiribiș este unul dintre loturile începute încă de pe vremea contractului cu Bechtel, dar care a fost abandonat ulterior la un stadiu fizic de circa 5%, cu unele pile și structuri ridicate pe traseu, relatează hotnews.ro

Distribuie informația
Alte știri