Cum arată vagoanele modernizate ale CFR Călători. Vor circula și spre și de la Oradea

Foto: hotnews.ro

CFR Călători folosește zilnic 970 de vagoane, spune că va ajunge curând la 1.000, iar în sezonul estival de la anul ar putea opera cu 1.200 de vagoane. Compania mai spune că va demara licitație și pentru ca personalul de tren să aibă dispozitive mobile (cititoare de coduri de bare) pentru biletele online și va încerca să cumpere și automotoare diesel.

Compania a transportat anul trecut aproximativ 54 de milioane de călători, iar trenurile sunt de multe ori pline și prea scurte. Cei de la CFR promit și că se va încerca să nu mai fie puse incomodele vagoane etajate pe trenurile de lung parcurs, potrivit hotnews.ro.

CFR Călători a modernizat în 2018 un total de 24 de vagoane, cu costuri de 63 milioane lei, iar anul acesta este în derulare un program de modernizare a 54 de vagoane, cu costuri de 136 milioane lei. O parte dintre vagoane vor fi puse pe trenurile Timișoara – Iași, dar și pe unele din zona Cluj.

Modernizarea unui vagon de călători constă, de exemplu, în dotarea cu:
Instalație de climatizare (încălzire, ventilație și aer condiționat);
Sistem de informare a pasagerilor, cu display-uri atat in interiorul vagonului, cât și în exteriorul vagonului;
Cabina WC dotată cu WC vacuumatic ecologic;
Uși cu acționare electrică, cu multiple sisteme de protecție a călătorilor la urcare și coborâre, precum și la deschiderile accidentale;
Stație de amplificare pentru transmiterea de anunțuri făcute de către personalul de tren;
Bus de tren care permite transmiterea informațiilor în lungul trenului, informații prioritare privind defectele accidentale apărute în parcurs;
Diagnoză centralizată a principalelor instalații ale vagonului;
Tablou electric complet echipat, adaptat noilor instalații existente pe vagon.

Distribuie informația
Alte știri