Cum conduci și dezvolți un oraș ca Oradea: Interviu Ilie Bolojan. ”Asumă-ți măsurile de dezvoltare, nu pe cele populare”

Interviul integral – din care fac parte frânturile de idei și fragmentele de mai jos – a apărut în revista CRONICILE Curs de guvernare nr. 96.  Ce sunt CRONICILE – conceptul și paradigma sa – UN LINK-AICI

CRONICILE:
Sunt câteva orașe care sar în ochi – asta, în condițiile problemelor bine-cunoscute ale administraţiei româneşti. Oradea e unul dintre ele. Prima senzaţie este că te afli în altă ţară, dacă ajungi în centrul vechi. Cum aţi rezolvat problema asta cu centrul vechi, în Oradea?


Ilie Bolojan:
Mai întâi, o observaţie. Nu e doar meritul unui primar pentru starea oraşului, pentru că uneori geografia te ajută sau nu te încurcă. Cei din vestul României sunt ajutaţi faţă de cei din est, pentru că fiind mai aproape de zonele care se dezvoltă, de centrul şi vestul Europei, practic, primul val de dezvoltare s-a oprit la noi. Am beneficiat de investiţii străine, asta înseamnă locuri de muncă, asta înseamnă venituri mai mari și la bugetele locale, şi asta a însemnat capacitatea de a face ca lucrurile să se întâmple mai repede decât la Buzău, la Brăila sau la Galaţi, de exemplu, unde geografia nu i-a ajutat. A doua observaţie ține de patrimoniul pe care îl ai în oraşul respectiv.


CRONICILE:
Aţi fost prima primărie care a aplicat supraimpozitarea. Apoi constrângeri, tăiat bani de la culte… Asta nu-i rețeta prin care primarul pierde voturi?

Ilie Bolojan:
Dacă vrei să faci ceva, trebuie să știi că vei deranja pe cineva, în mod obiectiv sau subiectiv. Dacă nu vrei să deranjezi pe nimeni, n-o să faci mai nimic şi la final i-ai deranjat pe toţi. Un primar trebuie să-şi asume inclusiv situaţii de a genera nemulţumiri în rândul populaţiei, rolul unei primării nu este doar să dea vești bune. Citeste mai departe

 

Distribuie informația
Alte știri