Cum justifica politistii de frontiera cozile din Vama : peste 25.000 de camioane au tranzitat frontiera cu Ungaria în ultimele zile

foto/ arhiva

În urma unei evaluări efectuate ca urmare a analizării eficienţei măsurilor dispuse la frontieră, atât pentru implementarea noilor prevederi europene privind introducerea verificărilor sistematice, cât şi pentru asigurarea fluenţei traficului de călători şi mărfuri, s-a constatat că traficul mijloacelor de transport marfă a înregistrat o creştere importantă în ultimele zile.
Astfel, în perioada 05 – 08.03.2018, prin punctele de trecere de a frontierei de la nivelul I.T.P.F Oradea au tranzitat aproximativ 25.750 de autovehicule de mare tonaj, din care 10.670 de autovehicule pe sensul de intrare în ţară şi 15.080 pe sensul de ieşire din ţară.

Dintre punctele de frontieră, P.T.F. Nădlac II Autostradă de la frontiera cu Ungaria a fost cel mai tranzitat punct de trecere rutier, în perioada de referită fiind efectuat controlul, împreună cu autorităţile maghiare, la aproximativ 11.400 de autocamioane. S-a lucrat şi se va lucra în continuare pe numărul maxim de benzi deschise pentru astfel de mijloace de transport, 4 artere de control pe sensul de intrare în ţară şi 4 artere de control pe cel de ieşire.

La P.T.F. Borş, un alt punct de trecere de la graniţa cu Ungaria foarte tranzitat, poliţiştii de frontieră au verificat aproximativ 10.000 de camioane. Şi aici, se lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructură, pe 3 benzi pe sensul de intrare şi 3 pe sensul de ieşire pentru camioane.

ITPF Oradea a făcut toate eforturile pentru suplimentarea cu tot personalul de care dispune la controlul documentelor de călătorie. Se lucrează la capacitatea maximă a infrastructurii punctelor de frontieră care, în majoritate, nu a mai fost modernizată de peste 20 ani, în condiţiile în care traficul a crescut de peste 300%.

Timpul pentru efectuarea controlului de către poliţiştii de frontieră asupra camioanelor se păstrează în media de 2-5 minute/camion.

Distribuie informația
Alte știri