Cursuri suspendate în 18 şcoli din Bihor, afectate de furtună

În urma furtunii violente de duminică, 17 septembrie, cursurile sunt suspendate în şapte localităţi din Bihor, unde au fost afectate clădirile a 18 unităţi şcolare. E vorba de cele din Ştei, Bunteşti, Rieni, Vaşcău, Pietroasa, Drăgăneşti şi Lunca. Anuntul l-au facut aseara, reprezentantii Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bihor.

În timpul şi după vijelie, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Crișana” au fost înregistrate peste 110 apeluri pe numărul de urgenţă 112. 40 de pompieri cu 12 autospeciale au intervenit în Oradea şi în împrejurimi, la Aleşd, Beiuş şi Ştei.

În 5 localităţi (Rieni, Petrileni, Păntăşeşti, Curăţele, Drăgăneşti) s-au produs avarii la imobile, fiind afectate majoritatea gospodăriilor (acoperişuri luate de vânt).

9 drumuri au fost blocate parțial sau total de copaci căzuți, iar un copac a căzut peste linia ferată. Furtuna a produs avarii şi la 25 de linii de medie tensiune și 526 de posturi de transformare.

Distribuie informația
Alte știri