Dacian Palladi: E bine încotro mergem?

Foto: facebook

Zeci de mii de români, continuă să intre în țară, de îndată ce nu mai sunt obligați a intra în carantină, în spații special puse la dispoziție de autorități.

Practica de până acum, ne-a învățat că testarea tuturor celor aflați într-un asemenea organizat cadru de monitorizare, a fost o abordare potrivită și de natură a evita ”purtarea” și împrăștierea virusului pe te miri ce meleaguri ale țării.

Ca să nu fie suficient, ”mâncărimea”, neliniștea și iresponsabilitatea socială a altora, ”zburdă” și ”dă pe afară”, pe unde apucă (chiar și în Herăstrău).

Acum, riscăm din nou, și numărăm nesfârșitele cicluri ale perioadelor de incubație, precum și ”reglarea din pix” a comportamentelor rebele.


Între timp, trebuie ”să repornim economia”, ”să respectăm regulile” și să ne rugăm a nu fi în situația de a avea nevoie de servicii medicale, de ce fel or fi.

Vorba poetului: ”Îmi pare rău, dar nu reușesc să aud ce spui. Ceea ce ești și ce faci strigă mult mai tare.”(Ralph Waldo Emerson – poet și eseist american – 1803-1882)

Oare asta ne face fericiți?

E bine încotro mergem?

Distribuie informația
Alte știri