Oarecum de înțeles, nivelul de ”amețeală” și de derută a celor ce au răspunderi în managementul unităților de învățământ pre-universitar (în mod special) în aceste vremuri, este la cote foarte înalte.
Prinși între nefericitul reflex, de a fi ascultători și obedienți ”față de centru” (că se numește inspectorat școlar sau minister), și angoasele (oarecum firești ) ale colegilor și părinților, datorate pandemiei, numai de invidiat nu sunt. Și totuși, ca și părinți, cu nimic nu ne ajută toate acestea. Peste puține zile, va trebui să răspundem în concret, dacă ne asumăm sau nu, riscul epidemiologic presupun de expunerea în grup, sau în grupuri, a copiilor noștri.
În fapt, în cele mai multe cazuri, concret, nimic nu s-a făcut. Ce tu măști cu înalt nivel de protecție (minim FFP2), ce tu viziere, ce tu separatoare, ce tu…medic pentru triaj (în unele cazuri), ce tu…câte și mai câte…
Realitatea este că ne aflăm într-o situație excepțională, și astfel trebuie să gândim în afara cadrelor uzual folosite până acum. Dar pentru asta îți trebuie curaj, asumare, gândire laterală și integrată, exercițiu, și un mediu politic și administrativ flexibil. Din păcate, din toate acestea, în România de azi, mai nimic nu avem.
Și atunci?
atunci îți spui că deși îți dorești pentru copiii tăi, vremuri oarecum normale, că deși îți dorești să îi vezi mergând la școală, totuși, accepți că vremurile nu sunt normale, și nici sistemul căruia pentru o vreme ”îi împrumuți” nu știe ce e de capul lui. Așa că…nu te expui riscului și nepriceperii altora, și aștepți…; adică stai, nu te duci, nu îi duci, și aștepți…(cât, aici e o altă discuție)…
îți reamintești că de fapt, și în vremurile normale, prea puțini pricepuți erau la prea multe catedre, și accepți că de fapt, și atunci, ca și acum, progresul era determinat de munca suplimentară a copilului, susținută mai mult sau mai puțin structurat de tine sau de meditatori…
realizezi că de fapt, pentru copii, școala însemna înainte de toate (și înainte de pandemie) în mod esențial, a construi și a exersa relații sociale și de autoritate (?!); după cum accepți, că trebuie să le fi mai mult alături (în special în aceste vremuri) în ceea ce este (cel puțin după părerea mea) principala suferință prezentă și de perspectivă a acestor generații…
și nu în ultimul rând, îl rogi pe Cel de Sus, să reverse după voia Lui – putere, înțelepciune și pricepere, peste toți cei care, într-un fel sau altul, suntem implicați în complicata situație.
A, și le mai spun ceva ”deștepților” de la butoane: MÂNA JOS DE PE COPILUL MEU. Și FĂRĂ MUSTRĂRI și AMENINȚĂRI. Că nu sunteți dumnezei…; și nici noi toți, o ”turmă”…
Sănătate. Doamne ajută.
Dacian Palladi
