În ciuda entuziasmului general (care este de înțeles), nu cred că suntem la finalul pandemiei (părerea mea, deși bucuros aș fi să greșesc), și ca atare, înaintea acestei relaxări, putem concluziona parțial (și) astfel:
- morții – nu am știut să îi numărăm;
- bolnavii – nici atât;
- de testat, nu am testat – și nici nu avem de gând a o face de acum încolo;
- și nimeni (off…) nu spune nimic (sau mai nimic), despre cifrele constant ridicate a deceselor zilnice…
Guvernanții vor să ne inducă ideea că suntem ”victorioși”, iar ei nu fac decât ”să ne dea aripi”, pentru ”că au avut grijă de noi”…
Nu fiți naivi.
Nu fiți fraieri.
Au murit foarte mulți, au trecut prin boală (numai Dumnezeu știe câți), multă vreme am fost năuciți (pentru că nu am avut educația managementului situațiilor excepționale), iar ”ei” mai mult au vorbit și au oferit explicații la esențiale neputințe cât privește (ne)cunoașterea și (ne)priceperea de a organiza, preveni și reacționa.
În fapt, acum, speranțele ne sunt legate de munca de cercetare desfășurată de alții (de ani de zile) la a căror produse am ajuns și noi a avea acces (deocamdată într-o cantitate suficientă), pentru că nu am fost contriști, plini de sine, mândri. (Între noi fie vorba, nici nu aveam cum…). Mai degrabă am fost supuși, ascultători, cooperanți…
Peste puțină vreme, ne vom pregăti pentru examenele presupuse de PNRR…(Planul Național de Redresare și Reziliență)…
Și cine credeți că va duce greul…?
Cine va trăi, va vedea…O prognoză…?
Nu fiți naivi.
Nu fiți fraieri.
În viață totul costă… Sistemele au constanta preocupare de a se proteja (pe sine)… Reformele nu le-am declanșat niciodată din credința că ceva esențial trebuie schimbat, ci numai pentru că am fost condiționați de…creditori… În schimb, am șlefuit expertiza de a explica de ce la noi nu se poate…
Rămâneți vigilenți… În cele din urmă, de cele mai multe ori, e ”care pe care”…- Dacian Palladi
