„Daruri de la pompieri pentru 100 de copii”, proiect caritabil al ISU „Crişana”

În perioada 10 -24 decembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al județului Bihor derulează proiectul caritabil „Daruri de la pompieri pentru 100 de copii”, organizat pentru cei mici, cu prilejul sărbătorilor de iarnă în anul Centenarului Marii Uniri.

Pentru materializarea acestui demers, pompierii militari de la sediul inspectoratului și din cadrul fiecăreia din cele 12 subunități au identificat în raioanele de intervenție în care acționează, copiii ale căror trăiri de sărbători depind de ajutorul semenilor, implicându-se activ în misiunea de a aduce bucurie în sufletele acestora.


Astfel, pompierii militari din întreg județul au intervenit și vor continua să „descindă” pe parcursul întregii săptămâni, de această dată încărcați cu daruri și diverse bunuri, în Oradea: la o familie cu 6, respectiv la una cu șapte copii, din care unul cu grave probleme de sănătate; la patru copii a căror mamă este bolnavă de cancer; la surorile și mama fetiței decedate în urma accidentului produs în 29 noiembrie, lângă Parcul Salca din Oradea; la cinci frați, cu vârste între 6 și 14 ani, fără mamă, crescuți de tată; în Hidișelul de Sus: la un copilaș orfan de ambii părinți, crescut de bunica bolnavă; în Iteu, Dijir, Suiug, Boianu Mare: la 12 copii din familii nevoiașe; în Tulca: la șase frați cu vârste între 4 și 14 ani, abandonați de mamă, cu tatăl plecat să muncească în străinătate, lăsați în grija bunicii bolnave; în Gurbediu, Tinca și Hodișel: la trei copii bolnavi și alți șase din familii cu situație financiară precară; în Budureasa, Roșia, Ioaniș, Luncșoara, Beznea, Groși, Băița, Nucet, Vașcău, Câmpani, Izbuc, Poieni de Sus, Săcueni și Valea lui Mihai: la 43 de copii cu diferite probleme (orfani de un părinte, bolnavi, trăind la limita subzistenței etc.).

De asemenea, salvatorii nu au uitat nici de cele patru surori care, în data de 28 iulie a.c., aflându-se pe un trotuar, în Oradea, au fost grav rănite de un autoturism, două dintre acestea fiind scoase de pompieri de sub mașină. Membrii echipajului de descarcerare, care au acționat pentru salvarea surorilor de 8, 12, 14 și 20 de ani, profund impresionați de drama familiei, care trecuse anterior printr-un eveniment similar (fratele acestora, în vârstă de 12 ani fiind în comă în urma unui accident rutier), s-au implicat îndeaproape în sprijinirea ulterioară a acestora, iar acum, în prag de sărbători, au dorit să meargă personal să le vadă, să fie alături de ele și de întreaga familie greu încercată și să le aducă zâmbetul pe buze, echipamentul și accesoriile folosite în acest sens constând în apropiere sufletească, colinde, daruri pentru copii și diferite bunuri pentru familie.

Așadar, în această perioadă specială a anului, echipajele de pompieri sunt mobilizate și pentru gestionarea unor „altfel de evenimente”, misiunea lor, de această dată, având scopul de a dărui bucurie și de a aduce spiritul sărbătorilor de iarnă în sufletele a 100 de copii din întreg județul și în familiile acestora.


Distribuie informația
Alte știri