DASO organizează sesiunea de înscriere a copiilor la creşă. Vezi când începe şi cât timp durează

Direcţia de Asistenţă Socială Oradea vă aduce la cunoştinţă faptul că în perioada 01.06.2021 – 30.06.2021, organizează sesiunea de înscriere a copiilor la creşă, pentru anul şcolar 2021 – 2022.

Pentru a veni în sprijinul părinților și pentru a respecta și măsurile de protecție în contextul pandemiei actuale, cererea cu actele necesare înscrierii copiilor la creșă se va face atât on-line, pe aplicația pe care am dezvoltat-o special pentru dumneavoastră, o aplicație ușor de utilizat, pe care o puteți accesa AICI:, cât și la sediul  Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea, str. Primăriei nr. 42, Serviciul Relaţii cu Publicul şi Evaluare Iniţială, după următorul program: Luni, Marţi şi Miercuri: 7.30 – 16.30, Joi: 7.30 – 18.30, Vineri: 7.30 – 16.00.

Informații detaliate se pot obține la numărul de telefon 0359 / 411 925 – Serviciul Programe Sociale, din cadrul DASO.

Ca și noutate, începând cu luna septembrie 2021, municipalitatea pune la dispoziția părinților o nouă creșă, construită pe fonduri europene, situată în Parcul Industrial de pe Calea Borșului, str. General Gheorghe Mărdărescu, nr. 12, cea de-a cincisprezecea creșă din Oradea, cu o capacitate de 40 de locuri. Clădirea unde va funcționa creșa este prevăzută cu săli de joacă, dormitoare, baie, vestiar pentru copii, izolator, cabinet medical și este dotată cu sistem de încălzire realizat prin pardoseală, micuții beneficiind astfel de un confort termic optim.

Ca şi în celelalte 14 creşe, în noua creşă sunt acoperite toate necesităţile specifice copilului de vârstă antepreşcolară, dezvoltarea sferei cognitive, stimularea şi dezvoltarea comunicării, dezvoltarea psihomotricităţii şi abilităţii manuale, formarea deprinderilor de interacţiune socială şi dezvoltarea autonomiei personale.

În prezent, în cele 15 creșe publice din Oradea sunt 680 locuri, din care disponibile pentru sesiunea din acest an sunt 380 de locuri.

”Ne bucurăm că frecvența copiilor la creșe este una bună, ceea ce înseamnă că părinții sunt mulțumiți. Totodată dorim să vă asigurăm că în toate creșele noastre se respectă regulile și procedurile impuse de legislația în vigoare și copiii dumneavoastră beneficiază de toată grija pentru ca ei să se dezvolte armonios. Prioritățile noastre au fost și vor rămâne siguranța și sănătatea copiilor noștri din creșe”, a precizat directorul DAS Oradea, Anca Grama.

Distribuie informația
Alte știri